Rafael Nadal, numărul 4 mondial, s-a calificat în a 7-a sa finală de la Madrid, după ce l-a învins în minimum de seturi, scor 7-6(3), 6-1 pe Tomas Berdych.
Deși îl conducea la scorul întâlnirilor directe, cehul părea să aibă un ascendent moral asupra lui Nadal. Dat de parcursul foarte bun de pe zgură din acest sezon (per total, în 2015, Berdych a ajuns în 7 semifinale la ultimele 8 turnee la care a participat), dar și de sfertul de finală de la Australian Open 2015, unde ibericul a suferit o înfrângere fără drept de apel.
Dar la Madrid Nadal a început să joace pentru prima oară după accidentare tenisul obișnuit. Plin de încredere în el, și-a asumat riscuri, atât cu dreapta, cât și cu reverul. Chiar dacă în primul act Berdych a fost la înălțime, reușind la rândul său câteva puncte senzaționale, grație concentrării superioare în punctele cheie Rafa s-a impus. Setul secund nu a avut istoric, cehul fiind – e adevărat, obosit – după meciul maraton de ieri, cu Isner (3-6, 7-6, 7-6).
Nadal, de patru ori câștigător în capitala Spaniei (primul titlu obținut acum 10 ani, când turneul se juca indoor), va evolua în ultimul act împotriva învingătorului din disputa Kei Nishikori – Andy Murray.
15-3 este raportul victorii/înfrângeri al lui Nadal pe zgură, în acest sezon
46 titluri are Nadal pe zgură în întreaga sa carieră, ultimul în februarie 2015, la Buenos Saires
7-0 este scorul întâlnirilor directe Nadal – Nishikori. Ibericul îl conduce și pe Murray, cu 15-5, scoțianul nereușind să bifeze vreo victorie pe zgură în fața „Matadorului”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER